Home » D:News » De ce nu mai vor chinezii să expună în Beijing „Comorile României” în 2014?

De ce nu mai vor chinezii să expună în Beijing „Comorile României” în 2014?

De ce nu mai vor chinezii să expună în Beijing „Comorile României” în 2014?
Publicat: 07.08.2014
Expoziţia "Comorile României", care urma să fie vernisată la Beijing în septembrie, va fi organizată în luna mai 2015, partea chineză motivând că marile muzee din capitala Chinei nu au spaţiu disponibil anul acesta, potrivit unui răspuns al Ministerului Culturii (MC) la solicitarea MEDIAFAX.

La sfârşitul lunii iulie, agenţia MEDIAFAX a relatat despre amânarea expoziţiei „Comorile României” pentru anul viitor, la momentul respectiv sursele citate neprecizând motivul acestei reprogramări.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Culturii la solicitarea MEDIAFAX, „expoziţia a fost reprogramată la cererea părţii chineze”.

Astfel, partea chineză a propus ca expoziţia „Comorile României” să fie organizată începând cu luna mai a anului 2015, „urmând ca părţile implicate să stabilească detaliile şi perioada concretă”.

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Culturii au precizat că „partea chineză a motivat imposibilitatea de a organiza expoziţia «Comorile României» la Beijing în 2014 prin faptul că marile muzee din capitală nu au spaţiul disponibil anul acesta”.

Pe de altă parte, întrebaţi dacă bugetul alocat pentru această expoziţie va trebui modificat, reprezentanţii Ministerului Culturii au precizat că „partea română va încerca să se încadreze în bugetul aprobat pentru anul 2014, chiar dacă expoziţia va fi organizată anul viitor, dar, probabil, vor fi unele modificări, în funcţie de preţul combustibilului sau al rutelor alese”.

În luna ianuarie, Ministerul Culturii solicita, printr-un proiect de hotărâre, suma de opt milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe 2014, pentru ca Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti să poată organiza expoziţia „Comorile României” în China.

Ulterior, bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de Guvern cu 4,9 milioane de lei pentru organizarea expoziţiei „Comorile României”. Suplimentarea bugetară a fost decisă în şedinţa din 26 martie a Guvernului.

Potrivit vicepremierului Liviu Dragnea, expoziţia urma să fie deschisă la Beijing, Guvernul purtând discuţii cu reprezentanţii chinezi pentru a expune obiecte de patrimoniu româneşti şi în alte centre importante.

Pe 29 martie, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul MNIR, a declarat pentru MEDIAFAX că statuia neolitică Gânditorul, piese din tezaurul de la Pietroasele şi brăţări dacice regale din aur se numără printre obiectele care vor fi prezentate în expoziţia „Comorile României” în China.

Printre instituţiile participante la expoziţie se numără Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.

Tot atunci, Oberländer-Târnoveanu a declarat că, „la începutul trimestrului al treilea (al anului 2014, n.r.), ar trebui să fie vernisată expoziţia”. Acesta a declarat, de asemenea, pentru MEDIAFAX că expoziţia „Comorile României” în China va cuprinde între 700 şi 800 de piese, „alese ca să ilustreze importanţa moştenirii culturale a românilor şi contribuţia strămoşilor lor şi a românilor la cultura universală, la civilizaţia universală”.

Totodată, pe 28 martie, Ministerul Culturii a precizat că suma totală necesară pentru organizarea şi desfăşurarea expoziţiei era de 4.917.000 de lei, aceasta incluzând şi transportul internaţional. De asemenea, transportul urma să fie asigurat de Ministerul Apărării Naţionale, suma fiind prevăzută în bugetul pe anul 2014.

Reprezentanţii Ministerului Culturii au mai spus că, pentru anul viitor, pentru cheltuielile necesare repatrierii expoziţiei va fi alocată suma de 1.870.000 de lei.

Ministerul Apărării Naţionale urma să asigure transportul aerian al pieselor expoziţiei cu aeronave militare, au mai spus reprezentanţii MC.

Expoziţia „Comorile României” este concepută ca un pandant al expoziţiei „Comorile Chinei”, găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în 2013.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?